sâmbătă, 13 septembrie 2014
joi, 11 septembrie 2014
joi, 4 septembrie 2014
Despre aceeași KyraK
Vorbeam ieri despre reacția sălii la finalul filmului;entuziastă,în mare, și cucerită de "prestația actorilor",indiferent că erau debutanți,sau nume consacrate.Păi,din păcate pentru cei care sînt obișnuiți cu rostiri clare,năvalnice,cu "adevărate recitaluri actoricești",le-aș spune că nu prea mai funcționează tipul ăsta de rostire.E ceea ce se numește overacting,o apăsare inutilă pe fiecare cuvînt,pe fiecare silabă,din dorința,firească în alte condiții,de a ajunge replica și pe ultimul rînd.Eu exagerez nițel,acum,dar nu foarte mult.O cauză pentru care această Kyră Kyralină este artificială este și jocul actorilor.Am avut impresia că asist la una dintre primele repetiții ale echipei cu textul în față,la masă,cînd actorii și regizorii vor să (-și) audă cum sună cuvintele pe care trebuie să le transfere în gura și în viața personajelor,astfel încît să ne convingă și să ne atragă în existența lor.De exemplu.personajul vrăjitoarei vorbește foarte "citeț",nu are savoare,nu are coloritul și inflexiunile specifice "profesiei",să zicem.Este incoloră,inodoră și insipidă acestă cititoare a sorții.Tot ce face,de fapt tot ce face regizorul Dan Pița este să mute camera,să facă un soi de prim-plan pe un glob din sticlă care,din cînd în cînd,îi cade vrăjitoarei din mînă.Insuficient pentru a fi convingător.Apoi,personajul retard din grajdul/bar/locuință fraților Kyrei...Vaaaiii,ce caricatură...Dinți stricați,un pseudo-moț de samurai în vîrful capului și niște sunete din gîtlej plus zdrăngănitul la un soi de cobză ar fi trebuit să ni-l facă...Cum?Simpatic?Atașant?Să-l compătimim?Acum,puțin despre partiturile mari.Da,chipul și privirea doamnei Iulia Dumitru (Kyra) sînt destul de exprsesive pentru acest personaj plin de viață,în care plăcerile palpită și erup,deseori,dar,din nou,nu este suficient.Cred că ar mai fi trebuit lucrat cu regizorul la rostire,la mișcare,la relațiile cu celelalte personaje,în primul rînd cu cei doi copii ai săi.Așa cum este acum (și cum va rămîne...),personajul Kyrei este,doar,o patetică femeie care trăiește o viață dublă de drag pentru copiii săi.Ei și?Sînt milioane de astfel de femei în toată lumea,de ce să simt simpatie,compasiune,atracție pentru această Kyra?Doar pentru că ia pumni de la soțul ei și doar pentru că pare a-și sacrifica viața pentru bunăstarea copiilor,în special pentru Kyralina,câreia speră să-i găsească o "partidă" bună?Din nou,insuficient.Și așa sînt toate personajele,neatașante,nu m-au purtat,nu m-au dus în viața lor agitată și colorată.Nu sînt personaje vii,nu le simt,nu îmi vine să le ating,nu sînt curios de ce sînt acolo unde sînt,sînt doar contururile unor oameni oarecum pitorești...A propos de atingere...Kyralina ar fi trebuit să fie nu numai frumoasă (iar Iulia Cîrstea e suficient de),ci să fie tulburătoare,excitantă,să emane o atracție aproape animalică,măcar pentru a înțelege haita de juni în călduri care îi dau tîrcoale.Ar fi trebuit să se miște unduitor,șerpuitor,drăcesc pentru ca să înțeleg de ce au mințile tulburate și de ce bălesc băiețașii din jurul ei.Dansurile ei sînt statice,mișcările îi sînt țepene,fluturarea mîinilor e totalmente insuficientă pentru o întîlnire cu un personaj care ar fi trebuit să mă subjuge de la prima privire.Un ultim exemplu vă livrez din acest film "pentru public"(?!?) ,așa cum l-a vrut și l-a gîndit domnul Dan Pița.Ilie (Florin Zamfirescu),fratele Kyrei e pe patul de moarte cînd îl regăsește și îl vizitează Dragomir (Corneliu Ulici),nepotul său,acum matur.Aflăm că nu s-a mai dat jos din pat de 3 (trei) ani.Și,totuși,minune!...Chipul său e la fel de rotund și de viu ca-n vremurile cînd dădea cu pistolu-n Rotar...Astea sînt genul de detalii care transformă o poveste promițătoare și ofertantă într-un film oarecare,chiar comic (cînd nu trebuie) în unele momente.
Cineva dintre spectatori remarca o oarecare asemănare cu atmosfera lui Eliade.Din păcate,așa este.Cu atmosfera din Domnișoara Christina,filmul regizat de Alexandru Maftei,apreciat tot de același gen de spectatori.Spectatori atașați de un anume fond estetic îmbătrînit,care citesc o carte și pe care o "văd" ecranizată cît mai aproape de litera ei,cît mai "clasic",cît mai cuminte.Nu e loc,deloc,pentru o altă stilistică,mai modernă i-aș spune,în care opera literară să fie doar sursa unei încercări mai îndrăznețe,mai aventuroase,în care spiritul cărții să fie "îmbrăcat" cu haine,nu cu straie.
Oricum,sînt curios să văd cum va "merge" Kyra Kyralina în sălile de cinematograf,de mîine.
FlorinB
Kyra Kyralina,producător Vlad Păunescu-Castel Film Studios,regia Dan Pița,scenariul Ioan Grigorescu și Dan Pița,imaginea Dan Alexandru,montajul Cristina Ionescu,costume Oana Păunescu,decoruri Cătălin Rusu,cu Iulia Dumitru,Iulia Cîrstea,Corneliu Ulici,Mircea Rusu,Ștefan Iancu,Florin Zamfirescu,Constantin Florescu;2014,România,99'.
Cineva dintre spectatori remarca o oarecare asemănare cu atmosfera lui Eliade.Din păcate,așa este.Cu atmosfera din Domnișoara Christina,filmul regizat de Alexandru Maftei,apreciat tot de același gen de spectatori.Spectatori atașați de un anume fond estetic îmbătrînit,care citesc o carte și pe care o "văd" ecranizată cît mai aproape de litera ei,cît mai "clasic",cît mai cuminte.Nu e loc,deloc,pentru o altă stilistică,mai modernă i-aș spune,în care opera literară să fie doar sursa unei încercări mai îndrăznețe,mai aventuroase,în care spiritul cărții să fie "îmbrăcat" cu haine,nu cu straie.
Oricum,sînt curios să văd cum va "merge" Kyra Kyralina în sălile de cinematograf,de mîine.
FlorinB
Kyra Kyralina,producător Vlad Păunescu-Castel Film Studios,regia Dan Pița,scenariul Ioan Grigorescu și Dan Pița,imaginea Dan Alexandru,montajul Cristina Ionescu,costume Oana Păunescu,decoruri Cătălin Rusu,cu Iulia Dumitru,Iulia Cîrstea,Corneliu Ulici,Mircea Rusu,Ștefan Iancu,Florin Zamfirescu,Constantin Florescu;2014,România,99'.
miercuri, 3 septembrie 2014
Kyra Kyralina în viziunea domnului Dan Pița
Aseară,după proiecția în avanpremieră a filmului Kyra Kyralina,ultimul "produs" marca Dan Pița,producătorul Vlad Păunescu a spus că știe acest proiect de acum vreo 30 de ani,dacă nu greșesc.De aici trebuie pornită discuția și orice fel de analiză critică a unui film pretențios prin amploarea poveștii propriu-zise și,mai ales,prin importanța reconstiturii atmosferei acelei epoci.E un film de epocă,rigid vorbind,sau,cum spun anglo-saxonii a costume-drama movie.
Bun,costumele...Sînt create de doamna Oana Păunescu și,în mare,susțin povestea și povestirea.Doar că,uneori,simțim că ar fi fost nevoie de o mai mare atenție la detalii.Pentru un asemenea film,pentru o asemenea propunere artistică,detaliile sînt esențiale.De exemplu,cum bine observa cineva,șorțul Rotarului (Mircea Rusu),soțul Kyrei era tot timpul curat,deși era proprietarul unui atelier de fierărie.Și chiar dacă nu trăgea la foale și la baroase,tot arăta ca un supervizor.La fel și cu hainele fraților Kyrei,Ilie și Cosma (Florin Zamfirescu și Constantin Florescu),pe lîngă faptul că nu "emanau" o anumită împuțiciune,avînd în vedere unde-și pierdeau timpul cei doi,prea semănau cele ale personajelor din trilogia ardelenilor americani...Pe scurt,nu au amploare aceste costume,nu ne transpun,instantaneu,în lumea suculentă a Brăilei acelor vremuri.Spuneam că discuția trebuie pornită de la faptul că acest proiect are o "etate" de fo' 30 de anișori.Ei bine,asta se vede prin toți porii și prin toate firele filmului.Tipul acesta de filme a fost și este foarte costisitor,dacă cei care îl realizează,producătorul și regizorul în primul rînd,vor ca rezultatul să fie remarcabil.Domnul Vlad Păunescu,producătorul,spunea că bugetul a fost de 1.500.000 € și că este o sumă considerabilă pentru Romãnia.Eu nu cred că,pentru un asemenea proiect,acești bani mai sînt suficienți.Și asta a fost și senzația pe care am avut-o aseară,privind ecranul,că este un film făcut "cu ce avem".Din păcate,efortul și bunele intenții nu (mai) sînt suficiente pentru re-crearea unei lumi pe care să o simțim autentică,vie și care să nu ne lase senzația de butaforie.Chiar dacă nu vreau să lungesc această cronică transformînd-o în reflexia geamănă a unui film insipid,mai e cîte ceva de spus.
Vreau să remarc reacția sălii la terminarea proiecției,mai precis la sesiunea q&a de după.Aproape toți cei care au intervenit (sala a fost,totuși,destul de leneșă,deși dialogul echipei cu publicul a ținut cam o oră) au fost impresionați de film,vorbind de bogăția detaliilor,de felul în care regizorul a reușit să recreeze atmosfera acelor locuri&acelor vremuri,despre jocul actorilor și despre calitatea imaginii (Dan Alexandru,director de imagine) șamd.
Să începem cu imaginea,care e,din păcate,repetitivă,aș spune.Nu iese dintr-o anumită banalitate,dintr-o limitată înțelegere a acelei lumi ca o alăturare de mobilă vintage+candelabre-+lumină filtrată+o-oarecare-desaturare-a-culorii-care-dă-autenticitate-acelei-lumi...Pe scurt,imaginea are aspectul unui film de epocă de acum 30 de ani,arată ca unul din acele vremuri,e vetust.Nu am citit Panait Istrati și cărțile sale care au stat la baza scenariului,dar nici nu mă interesează.Filmul,ecranizare sau scenariu original este un "animal" cu totul și cu totul nou față de sursă.Și nu greșesc cu nimic folosind acest cuvînt;filmul are propria lui respirație,se mișcă altfel,stă altfel,ne "privește" altfel,este o specie nouă,independentă (aici exagerez puțin,știu) față de ce l-a generat.De aceea nu mă interesează,în cazul ecranizărilor,dacă regizorul rămîne,sau nu,lipit de textul cărții.Important este ca lumea pe care o văd (re)creată pe ecran să fie viabilă în datele artei cinematografice.Lumea Kyrei Kyralina a domnului Dan Pița este,cel mult,o vitrină.E prea multă naftalină acolo,trecutul acelei lumi frumoase,la vremea ei,a năpădit și a anchilozat mijloacele care ar fi trebuit să ne-o restituie în 2014.
Deocamdată,mă opresc aici,dar revin cu observațiile despre celelalte componente ale filmului,dintre care actorii și jocul lor sînt incredibil de precare.
FlorinB
Kyra Kyralina,producător Vlad Păunescu-Castel Film Studios,regia Dan Pița,scenariul Ioan Grigorescu și Dan Pița,imaginea Dan Alexandru,montajul Cristina Ionescu,costume Oana Păunescu,decoruri Cătălin Rusu,cu Iulia Dumitru,Iulia Cîrstea,Corneliu Ulici,Mircea Rusu,Ștefan Iancu,Florin Zamfirescu,Constantin Florescu;2014,România,99'.
Bun,costumele...Sînt create de doamna Oana Păunescu și,în mare,susțin povestea și povestirea.Doar că,uneori,simțim că ar fi fost nevoie de o mai mare atenție la detalii.Pentru un asemenea film,pentru o asemenea propunere artistică,detaliile sînt esențiale.De exemplu,cum bine observa cineva,șorțul Rotarului (Mircea Rusu),soțul Kyrei era tot timpul curat,deși era proprietarul unui atelier de fierărie.Și chiar dacă nu trăgea la foale și la baroase,tot arăta ca un supervizor.La fel și cu hainele fraților Kyrei,Ilie și Cosma (Florin Zamfirescu și Constantin Florescu),pe lîngă faptul că nu "emanau" o anumită împuțiciune,avînd în vedere unde-și pierdeau timpul cei doi,prea semănau cele ale personajelor din trilogia ardelenilor americani...Pe scurt,nu au amploare aceste costume,nu ne transpun,instantaneu,în lumea suculentă a Brăilei acelor vremuri.Spuneam că discuția trebuie pornită de la faptul că acest proiect are o "etate" de fo' 30 de anișori.Ei bine,asta se vede prin toți porii și prin toate firele filmului.Tipul acesta de filme a fost și este foarte costisitor,dacă cei care îl realizează,producătorul și regizorul în primul rînd,vor ca rezultatul să fie remarcabil.Domnul Vlad Păunescu,producătorul,spunea că bugetul a fost de 1.500.000 € și că este o sumă considerabilă pentru Romãnia.Eu nu cred că,pentru un asemenea proiect,acești bani mai sînt suficienți.Și asta a fost și senzația pe care am avut-o aseară,privind ecranul,că este un film făcut "cu ce avem".Din păcate,efortul și bunele intenții nu (mai) sînt suficiente pentru re-crearea unei lumi pe care să o simțim autentică,vie și care să nu ne lase senzația de butaforie.Chiar dacă nu vreau să lungesc această cronică transformînd-o în reflexia geamănă a unui film insipid,mai e cîte ceva de spus.
Vreau să remarc reacția sălii la terminarea proiecției,mai precis la sesiunea q&a de după.Aproape toți cei care au intervenit (sala a fost,totuși,destul de leneșă,deși dialogul echipei cu publicul a ținut cam o oră) au fost impresionați de film,vorbind de bogăția detaliilor,de felul în care regizorul a reușit să recreeze atmosfera acelor locuri&acelor vremuri,despre jocul actorilor și despre calitatea imaginii (Dan Alexandru,director de imagine) șamd.
Să începem cu imaginea,care e,din păcate,repetitivă,aș spune.Nu iese dintr-o anumită banalitate,dintr-o limitată înțelegere a acelei lumi ca o alăturare de mobilă vintage+candelabre-+lumină filtrată+o-oarecare-desaturare-a-culorii-care-dă-autenticitate-acelei-lumi...Pe scurt,imaginea are aspectul unui film de epocă de acum 30 de ani,arată ca unul din acele vremuri,e vetust.Nu am citit Panait Istrati și cărțile sale care au stat la baza scenariului,dar nici nu mă interesează.Filmul,ecranizare sau scenariu original este un "animal" cu totul și cu totul nou față de sursă.Și nu greșesc cu nimic folosind acest cuvînt;filmul are propria lui respirație,se mișcă altfel,stă altfel,ne "privește" altfel,este o specie nouă,independentă (aici exagerez puțin,știu) față de ce l-a generat.De aceea nu mă interesează,în cazul ecranizărilor,dacă regizorul rămîne,sau nu,lipit de textul cărții.Important este ca lumea pe care o văd (re)creată pe ecran să fie viabilă în datele artei cinematografice.Lumea Kyrei Kyralina a domnului Dan Pița este,cel mult,o vitrină.E prea multă naftalină acolo,trecutul acelei lumi frumoase,la vremea ei,a năpădit și a anchilozat mijloacele care ar fi trebuit să ne-o restituie în 2014.
Deocamdată,mă opresc aici,dar revin cu observațiile despre celelalte componente ale filmului,dintre care actorii și jocul lor sînt incredibil de precare.
FlorinB
Kyra Kyralina,producător Vlad Păunescu-Castel Film Studios,regia Dan Pița,scenariul Ioan Grigorescu și Dan Pița,imaginea Dan Alexandru,montajul Cristina Ionescu,costume Oana Păunescu,decoruri Cătălin Rusu,cu Iulia Dumitru,Iulia Cîrstea,Corneliu Ulici,Mircea Rusu,Ștefan Iancu,Florin Zamfirescu,Constantin Florescu;2014,România,99'.
marți, 18 martie 2014
A șaptea oară One World România
Cu sloganul Cine-Luptă a început,aseară,ediția cu numărul șapte a festivalui de film documentar dedicat drepturilor omului. Inițiat de Vaclav Havel,dizidentul devenit președinte al Cehoslovaciei și,mai apoi,al Cehiei,acum 16 ani,One World România este una dintre întîmplările despre care îmi place să spun că înfrumusețează orașul. E bine organizat,e tonifiant,e ofertant și,în primul rînd,ne aduce filme care ne pun pe gînduri și ne dizlocă din comoditățile noastre cotidiene.
Și anul acesta propunerea este bogată,cu secțiuni ofertante,cu discuții incitante și cu invitați curajoși,cu subiecte frisonante. Curioșii pot găsi detalii pe www.oneworld.ro.
Deschiderea de la cinemaPro a fost nițel cam lungă (90 minute,aprox),dar n-a fost rea. Dealtfel,de cîteva ediții încoace,inimoșii organizatori ne-au obișnuit cu astfel de introduceri. Aseară am văzut o mini-piesă de teatru pusă în scenă de incisiva Geanina Cărbunariu,cu distribuția teatrului Radu Stanca din Sibiu,despre realitățile noastre social-politice. Textele (vor mai fi și altele în cadrul festivalului) sînt adaptări ale unor însemnări reale din varii instituții românești. A fost amuzant și a fost alert și a fost (destul de) deranjant.
Filmul,The Valley of the Jato (regia Caterina Monzani și Sergio Vega Borrego,Italia-Marea Britanie,2012,67 minute) este o incursiune în viața și activitatea lui Pino Maniaci,un jurnalist foarte independent care,de destui ani,produce și prezintă cel mai lung jurnal de știri din Europa,emisiune pe care o realizează (cu TOT ce înseamnă aceasta) doar cu ajutorul familiei și cu bani insuficienți,la propria televiziune,TeleJato. Echipamentul este (era?) analogic și provenea din donațiile prietenilor,sau din dezafectările televiziunilor naționale. Dar,asta nu este cea mai mare problemă a domnului Maniaci. El și familia lui locuiesc și fac știri despre orașul lor,din inima Siciliei. Eh,acum încercați să vă imaginați cum e să filmezi și să vorbești,zilnic,despre Mafia,la ea acasă. Este un film despre convingeri și despre curaj și despre solidaritate și despre familie. Fără ”g”. MERITĂ văzut. Mai rulează azi,de la 6pm la cinema Elvire Popesco. În plus,aveți șansa unei întîlniri cu cei doi regizori.
FlorinB
FlorinB
Cu sloganul Cine-Luptă a început,aseară,ediția cu numărul șapte a festivalui de film documentar dedicat drepturilor omului. Inițiat de Vaclav Havel,dizidentul devenit președinte al Cehoslovaciei și,mai apoi,al Cehiei,acum 16 ani,One World România este una dintre întîmplările despre care îmi place să spun că înfrumusețează orașul. E bine organizat,e tonifiant,e ofertant și,în primul rînd,ne aduce filme care ne pun pe gînduri și ne dizlocă din comoditățile noastre cotidiene.
Și anul acesta propunerea este bogată,cu secțiuni ofertante,cu discuții incitante și cu invitați curajoși,cu subiecte frisonante. Curioșii pot găsi detalii pe www.oneworld.ro.
Deschiderea de la cinemaPro a fost nițel cam lungă (90 minute,aprox),dar n-a fost rea. Dealtfel,de cîteva ediții încoace,inimoșii organizatori ne-au obișnuit cu astfel de introduceri. Aseară am văzut o mini-piesă de teatru pusă în scenă de incisiva Geanina Cărbunariu,cu distribuția teatrului Radu Stanca din Sibiu,despre realitățile noastre social-politice. Textele (vor mai fi și altele în cadrul festivalului) sînt adaptări ale unor însemnări reale din varii instituții românești. A fost amuzant și a fost alert și a fost (destul de) deranjant.
Filmul,The Valley of the Jato (regia Caterina Monzani și Sergio Vega Borrego,Italia-Marea Britanie,2012,67 minute) este o incursiune în viața și activitatea lui Pino Maniaci,un jurnalist foarte independent care,de destui ani,produce și prezintă cel mai lung jurnal de știri din Europa,emisiune pe care o realizează (cu TOT ce înseamnă aceasta) doar cu ajutorul familiei și cu bani insuficienți,la propria televiziune,TeleJato. Echipamentul este (era?) analogic și provenea din donațiile prietenilor,sau din dezafectările televiziunilor naționale. Dar,asta nu este cea mai mare problemă a domnului Maniaci. El și familia lui locuiesc și fac știri despre orașul lor,din inima Siciliei. Eh,acum încercați să vă imaginați cum e să filmezi și să vorbești,zilnic,despre Mafia,la ea acasă. Este un film despre convingeri și despre curaj și despre solidaritate și despre familie. Fără ”g”. MERITĂ văzut. Mai rulează azi,de la 6pm la cinema Elvire Popesco. În plus,aveți șansa unei întîlniri cu cei doi regizori.
FlorinB
FlorinB
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
