Noul Bar din Centrul vechi

Cum spuneam deunăzi,zona din buricul tîrgului care vara este insuportabilă și impracticabilă,devine,odată cu lăsarea scaunelor și meselor la vatra interioară pe motiv de temperaturi cu o cifră,un areal respirabil,la propriu,și chiar frecventabil. Astfel,o plimbare liniștită pe străzile cvasi-pustii,luate în stăpînire de porumbei (zburători,sau nu),poate avea rezultate surpinzător de  ademenitoare.
Toți știm pasajul care face legătura între strada Blănari și Lipscani (Șelari,pe numele lui),acela pe care era unul dintre cele mai bune baruri bucureștene,Interbelic. Spun era pentru că am trecut zilele astea pe acolo și...TRAGEDIE!  Interbelic Bar a fost închis,iar un mic afiș îi anunța sfîrșitul în locul consacrat. Voi cerceta.
Chiar peste drum de (fostul) Interbelic,am descoperit,chiar înainte de Crăciun,un loc numit Burger Bar. Foarte tentant. Supărător de tentant. Dacă îmi amintesc bine,am descoperit acest...bar în săptămîna dinaintea Crăciunului,zile în care am postit. Astfel că,desigur,a trebuit să lupt din greu cu imaginile care mă inundau. Nu numai că mă inundau,dar,ca orice inundație,erodau digurile pe care le construiam zi de zi,ceas de ceas și minut după minut ca să reziste asalturilor...porcăriilor obișnuite în acea perioadă. Cîrnați, sarmale, caltaboși șamd sînt adversari redutabili pentru cei ca mine,iubitori de bucate alese,dar și atenți la dialogul cu Atoate Creatorul. Dar,după atîția ani,aveam o strategie. Și funcționa. Și eram mulțumit.Dar, acum,un bar de...burgeri? O, Doamne,dă-mi putere!
Cum bine vă închipuiți,am stat cu gîndul la acel loc. Eram curios, pentru că,de ceva timp,tot caut cel mai bun burger din București și (tot) nu-l găsesc. Acum cîțiva ani,cînd eram editorul secțiunii food a revistei TimeOut București,am dedicat o pagină acestui țel. Îmi amintesc,destul de bine,că fusesem mulțumit cu ce găsisem,dar nu impresionat. Căutările continuau,dar cu mici speranțe. Și deodată,acest Burger Bar.

Ca s-o scurtez, a trecut Crăciunul și,iată-mă,într-o cenușie&banală zi de decembrie 2013,deschizîndu-i ușa. Parcă aici fusese un alt bar,cu un decor oarecum ”exotic”...Parcă. Nu mai are importanță. Spațiul e decent,ca mărime. Cum intrați,în dreapta este vatra casei,ca să zic așa. E plita,cu cele trebuincioase. Iar,dacă aveți chef,puteți sta chiar la bar și puteți privi cum vă este preparată comanda. Există și un meniu,care are salate,ceva deserturi,lichide,supe,parcă,și,of course,burgeri. Cîteva ”modele” și mărimi,îndeajuns cît să vă ațîțe curiozitatea și să vă zgîndăre papilele,mai ales că vă este livrată și compoziția fiecărui burger. În stînga este sala meselor,așezate pe lugimea pereților și obișnuita...tejghea din fața ferestrei. Eu am fost acolo în două zile și muzica era foarte rezonabilă. Cred că există și vreun televizor atîrnat pe undeva,dar nu l-am băgat în seamă deloc. Toaleta este decentă. Per ansamblu,un loc plăcut,aranjat cu atenție,pregătit pentru clienții nu foarte grăbiți,dar atenți și (destul de) pretențioși.

La prima ”descindere” m-am așezat chiar la bar,pentru că,așa cum spuneam,doream să văd procesul de fabricație. Ca să fac asta,am ales cheesburger,parcă. I-am adăugat cartofi wedges și am ales două sosuri,pe cel mai iute și ceva cu usturoi. Oricum,aveți două sosuri,la alegere,incluse în preț. Printre lucrurile care mi-au plăcut de la început este și faptul că,deși locul nu e mare,tot timpul este cineva care răspunde de bunul mers al acestui bar. Pe vremuri i-aș fi spus șef de sală;acum,nu știu. Cert este că această tînără doamnă,împreună cu cealaltă la fel de tînără doamnă,care era,efectiv,”la butoanele” plitei,au grijă de clienți. Și e bine să le întrebați despre ceea ce vreți să mîncați,pentru că variile feluri de burgeri au compoziție diferită. Prepararea comenzii mele a durat 15 minute,aprox.

.După cum vedeți,arată bine,foarte bine. Totuși,am învățat ceva despre folosirea acestor laude,calificative,epitete,acestor superlative care,uneori,pot fi copleșitoare pentru ”naturelul” delicat și degrabă vărsătoriu de țîfnă al concetățenilor mei. Trebuie,obligatoriu,adăugată liniștitoarea completare:pentru România. Iar acest lucru l-am învățat de la domnul Radu Cosașu,dintr-un articol al dumnealui despre fotbal. Și,după cum bine știm,la fotbal și la mîncare ne pricepem cel mai bine. Mai ales că avem atîtea și atîtea mîncăruri ”tradițional românești”...A se scuti! De fapt,nu avem (cam) nimic românesc din cele ce obișnuim să servim,mai ales,străinilor.dar,asta-i altă mîncare de pește.Și m-am îndepărtat de subiect. Iertare!
Care subiect este arătos și,mai important,gustos. Carnea nu e înecată cu ingrediente care mai de care mai ”exotice” și este gustoasă și zemoasă atît cît trebuie. Dealtfel,cînd comandați sînteți întrebați cum doriți să fie preparată. Eu am vrut medium rare și așa am primit-o. Chifla e proaspătă,ușor crocantă,iar celelalte ingrediente (feliile de roșie,ceapa,castraveții murați în oțet,salata,feliile de brînză) întregesc un burger foarte bun. Cartofii sînt suficienți și foarte calzi,bine prăjiți,cu o crustă maronie și îndeajuns de sărată,iar sosurile întregesc un meniu mai mult decît decent. De această dată nu am luat nimic de băut,dar puteți cere bere,ceai,vin,suc și,dacă îmi amintesc bine,e și ceva vodcă. Am să vă rog să mă iertați,dar am rătăcit bonul acestei prime consumații. Cred că am plătit cam 30 de lei. Plus-minus ceva.

Pe scurt,mi-a plăcut și am revenit. De fiecare dată am fost după amiază,iar localul era mediu ocupat. Ar mai trebui să știți că este deschis,în week end,pînă spre dimineața. E reconfortant și,dacă adăugăm și Marinul de care pomeneam acum cîteva zile,avem,iată,o binevenită alternativă la plictisitoarele șaorme și covrigi. Pe repede înainte,am stat,de data aceasta,la masă,am comandat burgerbar (19 lei), cartofi wedges (5 lei) și...ceai verde (7 lei). Așa arăta comanda

și,deosebit față de primea mea vizită,acest burger nu avea brînză și nici castraveți murați. De data asta,l-am cerut mediu făcut și a fost puțin mai bine pătruns,dar,în nici un caz,uscat. Cartofii,la fel de buni,au fost,(mult) prea fierbinți,astfel că mi-ar fi folosit un foen...Oricum,mi-au plăcut sosurile; clasicul barbecue și...baconaisse,dacă nu greșesc. Adică,un soi de maioneză cu untură. Foarte bună și deloc grea.
Una peste alta,sau,mult mai bine spus,burger peste burger,vă recomand cu mare plăcere acest BurgerBar,din pasajul Șelari,un loc unde chintesența conceptului fast-food poate fi (și) gustoasă.
Take your time and enjoy it!
Pe foarte curînd,pentru că am dibuit alte două locuri pe care merită să le vizitați. Plus un așezămînt cu oarece pretenții.
A bientot!

FlorinB

Cum spuneam,pozele.
Nu au o ordine anume,sper,doar,să vă facă poftă.
Enjoy!

FlorinB

Locuri noi în Centrul vechi

Aproape de finalul anului trecut mă plimbam prin Centrul vechi (sorry dacă ortografiez greșit) și am ajuns pe Gabroveni,unde mi-a atras atenția un geam curat,destul de mare,în fața căruia erau stivuite lemne ca pentru a fi aruncate în foc,cu ceva mese înăuntru,cu o plită promițătoare și cu vreo doi oameni care-și făceau de lucru. Locul părea a fi un (alt)  nou spațiu pentru populația de clubberi care ar fi avut poftă și de ceva ale gurii între reprizele de bîțîială. Nu mai știu dacă am aflat atunci care era oferta,dar mi se spusese că va fi deschis la început de 2014.
Sîntem la început de 2014 și vă pot spune că pe Gabroveni 4 sînteți așteptați să mîncați bine. Fructe de mare. Micul spațiu primitor se numește Marin și,pentru moment,servește doar patru feluri: rapane, midii, creveți și un sandwich cu file de dorada. Este deschis de la 5pm pînă spre dimineață. Eu am fost în două zile și mi-a plăcut foarte mult. E curat, îngrijit,l-am găsit de fiecare dată acolo pe tînărul proprietar și,lucrul cel mai important,am mîncat bine. Sînt doar trei mese din lemn,așezate pe peretele opus bucătăriei și vitrinei,iar pe pereții albaștri sînt mici decorațiuni,o tablă cu meniul lichid și cuiere. Atenție,nu se fumează. Surprinzător,nu m-a deranjat (atît de rău). Are noimă această opțiune. Cum spuneam,locul nu e mare și,deocamdată,se poate întîmpla ca fumul degajat de plită să fie nițel mai prezent decît ar trebui. Asta și cu fumul de țigară...Oricum,proprietarul mi-a spus că lucrurile se vor aranja în scurt timp. Fumul de la plită,adică. Toaleta este foarte curată și are,pe interiorul ușilor celor două cabine,cîrlig pentru haine.
E timpul să vorbesc despre mîncare. Dintre cele patru feluri de care făceam pomenire mai înainte,am mîncat trei,mai puțin sandwich-ul. Pe care îl voi recupera foarte curînd. Porțiile sînt îndestulătoare, sînt bine preparate și sînt servite cu atenție. Platourile (să le spunem așa) și tacîmurile sînt din plastic,aveți la dispoziție rîșniță cu sare,piper și chily. Pentru prima vizită,nu puteam rezista tentației rapanelor,care sînt servite cu legume pe grătar, sau cu cartofi prăjiți și legume. Nota bene,cartofii,care nu sînt simulacrele refrigerate din pungile supermarket-urilor,sînt tăiați în mici cuburi și sînt bine rumeniți și asezonați. Legumele, dovlecel,ceapă, roșie,vînătă,ardei iute verde,așișderea. Carnea melcilor e bine îmvăluită de aroma specifică plitei cu lemne,este densă,gumoasă în sensul plăcut al expresiei (iubitorii de melci știu despre ce vorbesc) și face casă bună cu sosurile pe care le-am ales: picant cu roșii coapte și salmoriglio,ulei cu usturoi. Dacă mai adaug și felia de lămîie pe care am stors-o din belșug,atunci a fost un mic răsfăț pentru,doar 20 lei. La care am adăugat un pahar Ciumbrud,vin alb (5 lei) cam demisec,după care nu mă dau în vănt,dar care a lubrifiat plăcut rapanele.
Nu mă săturasem. Am ales creveții cu cartofi prăjiți,cărora le-am alăturat tzatiki și salmoriglio (19 lei). Vinul,același,pentru că nu-l terminasem la rapane,m-a însoțit,credincios și în această mică evadare cvasi-exotică,să-i zicem. Sînt cinci ”piese” rezonabile ca mărime (cred că sînt Black Tiger),înfipte pe o țepușă,fără cap,dar cu solzi. Sincer,mie îmi plac mai mult întregi,una dintre marile plăceri fiind suptul delicioasei seve din capetele rupte. Oarecum,aceeași neîmplinire am simțit-o și pentru că melcii nu erau în cochilie,ca să-i scot cu un ac de siguranță. Asta nu înseamnă că nu sînt foarte buni și așa. E doar plăcera mea.Revenind,creveții sînt rumeniți la fix,au textura care i-a consacrat și,sincer,stropii de lămîie sînt de ajuns pentru a le potența savoarea. Dacă să adăugați,sau nu,sosuri,aceasta e decizia,și gustul fiecăruia.
Una peste alta,mi-a plăcut foarte mult și este,indiscutabil,o alternativă mai mult decît rezonabilă la sufocanta ”șaormă”.Și binevenită!
Ce-ar mai fi de spus? A,da,cîte ceva despre midii.În scurt timp,pentru că mai trebuie să bifez și sandwich-ul. Și poate reușesc să atașez și pozele făcute. Sînt apetisante.
Și între timp,am mai găsit un loc plăcut,quite new,tot prin zona veche. Care,iată,se înoiește. Ce bine!

FlorinB

2013, așa cum a fost în sălile cinematografelor

Îmi plac clasamentele şi topurile şi abia aştept să mi se ceară părerea,ca să fac recapitulări şi revizitări ale filmelor văzute. Într-un anume fel,cred că e şi un soi de omagiu adus acestora,bune,sau rele şi celor care s-au străduit,sau  nu,să le realizee.

A fost un an rezonabil;pentru mine,vreau să zic. Nu am fost la nici unul dintre  cele 3 MARI (Berlin, Cannes,Veneţia),dar am fost la TIFF şi,surpriza foarte plăcută a anului,am fost invitat la Namur,la Festivalul Filmului Francofon. Pentru asta, spun OBRIGADO ICR Bruxelles!,în special domnului Cătălin Hrişcu. Da, mi-ar plăcea să revin anul acesta. A fost şi locul care mi-a oferit locul doi din foarte personalul meu Top Ten. Pentru că,doamnelor şi domnilor,clasamentul meu este ”cel mai democratic loc din lume” (citatul ăsta îi aparține unui om care știe ce vorbește cînd vorbește despre plăcere.Oricum Hugh Hefner se referea la patul dumnealui...),este locul unde concurează toate filmele pe care le-am văzut în ultimele 12 luni,aka 2013,indiferent de pedigree. Adică,TIFF,Les Films de Cannes a Bucarest,Namur,sau sala „n” a vreunui mall pot trimite filmul direct pe unul dintre cele 10 locuri. Şi asta nu e tot;nu iau în considerare doar premierele,ci le dau o şansă şi filmelor revăzute. Pe unele dintre ele le-am vazut pentru prima oară pe ecran mare anul acesta,so,ar fi fost mare păcat să le ignor.

Aşadar...

1.Only Lovers Left Alive,regia Jim Jarmush,Marea Britanie/Germania/Franța/Cipru/SUA,2013,123 minute

2.L Image manquante,regia Rithy Panh,Cambogia/Franța,2013,92 minute

3.Wrong,regia Quentin Dupieux,Franța/SUA,2012,94 minute

4.Inside Llewyn Davis,regia Ethan şi Joel Coen,SUA/Franța,2013,104 minute

5.L”inconnu du lac,regia Alain Guiraudie,Franța,2013,100 minute

6.Shirley:Visions of Reality,regia Gustav Deutsch,Austria,2013,93 minute

7.Koppidoi neko/I Catch a Terrible Cat,regia  Rikiya Imaizumi,Japonia,2012,130  minute

8.In the Fog,regia Sergei Loznitsa,Germania/Olanda/Belarus/Rusia/Letonia,127 minute

9.Heli,regia Amat Escalante,Mexic/Franța/Germania/Olanda,2013,105 minute

10.Django Unchained,regia Quentin Tarantino,SUA,2012,165 minute.

Acum,după ce le-am așezat pe cele 10,cît de cît atent,mă întristează-enervează-sîcîie ceva. E vorba despre două filme pe care le-am (re)văzut la festivalul organizat de domnul Cristian Mungiu. Acest  (re) înseamnă că,pentru mine,au fost o premieră pe ecran mare. Le tot văzusem,le știam,le iubeam/le iubesc și revin la ele de fiecare dată cînd am nevoie să văd filme cărora nu am am ce să le reproșez,la care mă uit cu plăcere,doar cu plăcere. Filme despre care știu că nu sînt altele ca ele și care,mai mult,au influențat indiscutabil și permanent ceea ce numim istoria cinematografului. Iar la finalul unuia dintre ele plîng. De fiecare dată. Și îmi place că,după atîția ani și după atîtea vizionări (nu prea-mi place cuvîntul ăsta,dar în contextul dat...) nu sînt secat definitiv de bucurie,de mirare și de emoție. Îmi place că nu sînt dry out,cum,frumos și concis,spun englezii. Probabil veți înțelege despre care dintre aceste două filme vorbesc.

And,after all,de ce Top Ten? De ce doar zece? De unde cifra asta? Să nu-mi spuneți despre perfecțiune,rotunjime,gimnastică,Montreal șamd. Nici măcar despre simbolistica iudeo-creștină,în care cred.Singura.

Astfel că,urmînd exemplul domnilor Clarkson,Hammond și May,care au alcătuit un Top  Gear”s 41 most memorable moments,pe care-l puteți vedea pe BBC Knowledge,am să rectific și...I give you

Top 13.Most memorable movies of 2013

1.Duel,SUA,1971,90 minute și  E.T. the Extra-Terrestrial,SUA,1982,115 minute,regia Steven Spielberg

3.-12.Filmele mai sus așezate.

Și pe al 13-lea loc,tot un documentar

13.Un specialiste,portrait d”un criminel moderne,regia Eyal  Sivan,Israel/Franța/Germania/Austria/Belgia,1999,128 minute.

Așadar,doar 4 filme care au avut distribuție regulată în sălile cinematografelor din România...Și două documentare din totalul de 13. Am ales această...devălmășie pentru că,indiferent de genul lor declarat,sau nu,filmele sînt,finalmente,doar bune,sau proaste. Firește,există niveluri și (sub)niveluri,dar,la final de an,acestea sînt cele 13 filme pe care mi le amintesc fără nici o părere de rău. Tot la fel de firește,mai sînt și altele pe care le pot recomanda cu plăcere,dar,cum spuneam,să fie 13!

Zilele următoate am să fac o listă (parcă nu-mi vine să-i zic Top...) cu dezamăgirile,eșecurile,rateurile anului tocmai terminat.

Ați observat că în Top 13 nu apare nici un film românesc.Și n-a fost chiar un an rău pentru mica breaslă autohtonă.Atît vă spun:așteptați zilele ce vor să vină...

Va urma

V-a livrat Florin Barbu.Azi,miercuri,8 ianuarie 2014

MECEFF 2013,ziua unu

Plouă la Mediaș.Și e răcorică...
De ieri sînt la MECEFF-Mediaș Central Film Festival 7+1,ediția a treia.Drumul,în mașina festivalului,a fost plăcut și,lucrul cel mai important,rezonabil.Vorbesc de timp,cam 4   1/2 h,cu plecarea la 9 din București și cu două mici opriri.Orașul ne-a întîmpinat (așa-i expresia...) călduros,la propriu.Cald,nu canicular.Totul pare neschimbat din 2011,de la prima ediție,la care am fost.Din păcate,a dispărut o cofetărie care era chiar în fața intrării în curtea turnului.Trist,pentru că avea un aer cochet-desuet,cu mobilier greu,din fier forjat,cu "galantar" de pe vremuri,iar prăjiturile arătau tot cam de pe atunci.Și aveau același gust,pline de siropurile și de aromele copilăriei...Încerc să găsesc niscaiva poze de acum 2 ani și să le afișez.Dacă nu uit.
Bun.Filmele.În competiție nu vorbim de o selecție a președintelui festivalului,domnul Radu Gabrea,pentru că cele 7 țări din Europa Centrală-Austria,Cehia,Polonia,România,Slovacia,Slovenia,Ungaria- trimit la Mediaș filmele care au fost premiate ca find cele mai bune în concursurile respective.However,în cazul României,domnul Gabrea  a preferat premiul UCIN-Despre oameni și melci,regia Tudor Giurgiu-și nu Toată lumea din familia noastră,regia Radu Jude.Acesta va fi prezentat în secțiunea "Filme în afara competiției".Toate detaliile tehnice,să zic așa,le găsiți pe site-ul festivalului,www.meceff.ro
Ieri,doar un film.Austriacul Atmen/Respirînd,regia Karl Markovics,2011,93',cu Thomas Schubert,Karin Lischka,Gerhard Liebmann.Multipremiat,cu un actor (Thomas Schubert) remarcabil în rolul tînărului condamnat pentru o crimă săvîrșită la 14 ani și care încearcă să redescopere libertatea&normalitatea vieții de dincolo de gratii,filmul e echilibrat în construcție,fără să cadă în patetic,sau,și mai rău,în didactic și sentimental zaharisit.Roman Kogler,personajul principal interpretat de Thomas Schubert,are ocazia să muncească în afara închisorii și alege o firmă de pompe funebre,unde,evident,va intra în contact cu trupuri neînsuflețite și cu rudele decedaților,dar și cu temporarii săi colegi,destul de rezervați,la început.Firește că alegerea regizorului,care este și scenaristul filmului,pare cam forțată (închisoare,cadavre,tînăr crescut în orfelinat),dar filmul,în ansamblu,este bine articulat,nu e fals,respiră prin propriile forțe,e viabil.Sînt și secvențe studiate,bine lucrate (reprizele la bazinul închisorii),dar care nu descentrează o povestire spusă (relativ) simplu,la nnivel stilistic,cu dialoguri mai degrabă zgîrcite,cu unghiuri și planuri neobositoare și cu o muzică nfolosită cu economie,aș zice,dar care putea lipsi fără probleme.
Despre celelalte...atracții ale orașului și ale festivalului,cu imaginile aferente,nițel mai încolo.Acum mă grăbesc la Die Oberhausener/Manifestul de la Oberhausen,o serie de scurt metraje realizate de cei care semnat celebrul  manifest din 1962,care a însemnat începutul Noului Film German.Hm, sintagma asta,seamănă cu ceva de pe la noi...
Pînă data viitoare,toate bune!

FlorinB

Sînt la Cluj,la TIFF,de joia trecută.
Mi-a mai trecut ceva din maxima enervare cauzată de cele 10 ore (aprox) petrecute în trenul "chefereului" pe "splendida" rută București-Cluj.Lucrul și mai rău,care a făcut călătoria o oroare,a fost faptul că vagonul restaurant,în care aveam loc,fusese desființat.De fapt,era vagon bar (jumate'  bar-jumate' scaune),cu echipamentul și călătorii aferenți atașați..."Decît că"  nu funcționa,din cauza nu știu cărui conflict CFR-firma respectivă.Să vă f
Revenind la plăcerea (tot) maximă,numită TIFF.Au fost,pînă acum,6 zile ( am pus și restul din 31 mai la socoteală,cînd am văzut,la unul dintre mall-urile locale,Pain&Gain-ul lui MBay.Care nu e căcatul pe care-l bănuiam.Mă rog,nu prea...) foarte ca lumea,cu oameni foarte mișto,cu alcool din belșug,cu mîncare so-so și,desigur,cu filme.În ordinea asta.
Opresc aici&acum mîncăriciul meu scriitoricesc și încerc să revin,cumva,zilele astea.
Ceea ce vă doresc și dumeavoastră.
Servus!

FlorinB

Doamnelor, domnilor, bună seara.
Nici acum nu sînt convins că e bine ce fac, adică acest blog. Sînt curios, însă. Știu că sînt și alții la fel de curioși ca mine și că sînt destui care au timp să vorbească despre gusturi.
Trăiesc în București, oraș care a fost și este alterat de prost gust. Cu toate astea, sînt momente și locuri care mă binedispun, tocmai pentru că nu capitulează, nu renunță și îmi dau de doi bani speranțe. E stenic să cunoşti oameni care fac lucruri frumoase, care pun Bucureştiul pe harta dezirabilă a lumii. Nu întîmplător am folosit această expresie; varianta originală (care făcea referinţă la tinerii regizori care au pus România pe harta cinematografică a lumii) a fost lansată de domnul Ronald Bergan, distinsul critic de film britanic, la întîlnirea criticilor de film, români şi străini, acum un an, ocazia fiind Festivalul Internaţional de Film NexT, de scurt metraje.
Revenind, NexT este una dintre întîmplările care contează în viaţa acestui oraş, articulată de cîţiva dependenţi de filme bune, de oameni cu bun gust.
La fel este şi B-EST, Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, care anul acesta a ocupat săptămîna imediat următoare Next-ului. Ăsta, da răsfăţ cinematografic.
Despre aceste două evenimente am să vă vorbesc, pentru început ,detaliat, zilele următoare. Despre filme şi despre cîrciumi, pentru că sînt zonele culturale pe care le cunosc binişor.
A bientot, Florin Barbu