duminică, 2 mai 2010

Doamnelor, domnilor, bună seara.
Nici acum nu sînt convins că e bine ce fac, adică acest blog. Sînt curios, însă. Știu că sînt și alții la fel de curioși ca mine și că sînt destui care au timp să vorbească despre gusturi.
Trăiesc în București, oraș care a fost și este alterat de prost gust. Cu toate astea, sînt momente și locuri care mă binedispun, tocmai pentru că nu capitulează, nu renunță și îmi dau de doi bani speranțe. E stenic să cunoşti oameni care fac lucruri frumoase, care pun Bucureştiul pe harta dezirabilă a lumii. Nu întîmplător am folosit această expresie; varianta originală (care făcea referinţă la tinerii regizori care au pus România pe harta cinematografică a lumii) a fost lansată de domnul Ronald Bergan, distinsul critic de film britanic, la întîlnirea criticilor de film, români şi străini, acum un an, ocazia fiind Festivalul Internaţional de Film NexT, de scurt metraje.
Revenind, NexT este una dintre întîmplările care contează în viaţa acestui oraş, articulată de cîţiva dependenţi de filme bune, de oameni cu bun gust.
La fel este şi B-EST, Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, care anul acesta a ocupat săptămîna imediat următoare Next-ului. Ăsta, da răsfăţ cinematografic.
Despre aceste două evenimente am să vă vorbesc, pentru început ,detaliat, zilele următoare. Despre filme şi despre cîrciumi, pentru că sînt zonele culturale pe care le cunosc binişor.
A bientot, Florin Barbu