joi, 1 octombrie 2015

docuArt 4

Ieri a început a patra ediție a singurului festival de film dedicat,în exclusivitate,documantarului românesc.
A început en style,cu Roboțelul de aur (regia Mihai Dragolea și Radu Mocanu,75minute),în prezența celor doi regizori și a protagonistei Steluța Duță,alături de cel căruia îi spune ”tată”,antrenorul ei,Constantin Voicilaș.
Pentru că sînt unul dintre cei trei membri ai juriului de preselecție (alături de Anca Grădinariu și deMihai Fulger),vă pot spune că este un film cuceritor,despre o,realmente,mînă de fată care a reușit să fie o învingătoare,deși viața și-o începuse nu tocmai plăcut.Abandonată de căte mama ei,crescută în orfelinat și tîrîtă în viața fără nici un orizont a multor asemenea copii,Steluța are șansa întîlnirii cu un om minunat,antrenorul de box Constantin Voicilaș.Totul,de la această binecuvîntată întîlnire,devine un soi de basm contemporan,în care Zînele și Feții Frumoși au de trecut proba...cîntarului și a calificărilor și unde se luptă cu ceilalți pretendenți pentru aurul care să-i confirme ca fiind cei mai buni din lume.Poate că e patetic spus și,cu siguranță,e un clișeu,dar fata această micuță și inimoasă,cu o figură băiețoasă,cum singură recunoasște,a învins în cea mai importantă luptă a ei.A biruit în viață.E un film bun,cu două personaje atașante,cu o poveste povestită simplu,(este debut pentru cei doi regizori),pe care nu am simțit-o emoționantă,cît foarte vie,cu niște oameni care,pur și simplu,nu se lasă bătuți.Dacă nu l-ați văzut aseară,Roboțelul de aur mai are o proiecție duminică,4octombrie,8.15pm,la Muzeul Țăranului Român.
Astăzi,festivalul pornește în plin,cu proiecții la cele două săli,sala Eforie a Cinematecii Române și,așa cum menționam la Muzeul Tăranului Român.Pentru detalii și pentru programul complet,accesați site-ul festivalului www.docuart.ro
Mai trebuie,neapărat,spus că această ediție a docuArt este ”asamblată”,în primul rînd,cu entuziasmul contagios al prietenei Daniela ”Dina” Apostol,care a reușit,și în acest an,să atragă cîțiva entuziaști în ceea ce a devenit un reper al pieței de documentare românești.


Trist și dezagreabil,ca să fiu și să rămîn politicos,este că instituția care ar trebui să încurajeze,indiscutabil,aceste festivaluri,”onor” CNC-ul,a respins,pur și simplu (sau,poate,nu atît de pur și nu tocmai așa de simplu...),cererea de finanțare.Nu intru în detalii,dar sper să fiți curioși și să căutați detalii.
Pînă atunci,luați-vă timp și pentru expoziția Noise and silence,a artiștilor Raluca și Matei Arnăutu,deschisă în holul sălii Eforie.





 Ca și la celelalte trei ediții,sala Eforie a fost bine populată de cei care iubesc această specie din ce în ce mai interesantă,documentarul românesc.


Care,an de an,mă surprinde,mă bucură,mă entuziasmează și mă face încrezător în viitorul său.E din ce în ce mai bine,tinerii realizatori sînt atrași tot mai mult de poveștile neficționalizate ale oamenilor obișnuiți,pe care îi tranformă în personaje cu un destin,cel puțin,cinematografic.
Doamnelor și domnilor,vizionare plăcută!

FlorinB