luni, 5 ianuarie 2015

Silică și lebăda lui

Tocmai mă pregăteam să scriu despre două filme pe care nu am apucat să le văd anul trecut ,dar pe care le-am recuperat,să zicem,ieri (The Equalizer și Fury),cînd am dat pe,TVR2 ,de O lebădă iarna,filmul lui Mircea Mureșan,din 1983. Și ce bine am făcut că l-am văzut!
Paul Everac și-a "scenarizat" piesa A cincea lebădă,iar ce a ieșit este,de departe,unul dintre filmele românești cele mai stupide pe care le-am văzut. În același timp,este unul dintre filmele cele mai comice pe care le-am văzut. Este un comic răsărit din imposibilele dialoguri între personajele filmului,din vorbele care sînt puse în gura lor direct din plenarele partidului comunist,din construcția dramaturgică precară și din sărăcia concepției regizorale.
E genul de film care trebuie văzut împreună cu prietenii care au trăit în acea lume și care o înțeleg,care știu cum se vorbea atunci și care au puterea și inteligența să rîdă în hohote la și de această poveste de dragoste neprincipială.
Mirea V. (Octavian Cotescu),așa cum scrie pe ușa apartamentului său din Timișoara,este șeful "comercialului" la o fabrică de confecții din oraș. Este un om onest,muncitor,la locul lui,cu o nevastă,Marta (Gilda Marinescu),internată în spital pentru oarecari depresii. Ea este o femeie cu suflet mare,care își iubește bărbatul,nu foarte frumoasă și despre care nu știm,precis,ce o tulbură. Chiar și pe patul spitalului,strîngînd la piept florile primite de la soț îl roagă pe acesta să își ajute nepotul,pentru că și acesta "Este om și este cetățean" . Totuși,să nu uităm cine a scris scenariul și piesa-sursă,mai ales cînd Marta,o femeie și o soție principială, îi spune soțului că trebuie să-și clarifice relația și să o pună în complexitatea relațiilor societății. Pentru cine a uitat,sau nu știe cine a fost Paul Everac,am să amintesc,doar,că,între 1993-1994,a fost directorul Televiziunii Române și că apărea pe ecran  citindu-și inenarabilele ”Tablete”, transformînd postul național într-o "sufragerie națională",așa cum observase domnul Andrei Pleșu.
Revenind la film,am să vă spun,pe scurt,că tovarășul Mirea V. se îndrăgostește de Dufy (Rodica Mureșan),o balerină de la opera municipiului. Balerină care este "a cincea lebădă",sau,cum spune chiar "Silică" (așa îl alinta artista pe inginer),o "pațachină". Sînt multe personaje în acest film,al cărui subiect este destul de prizabil,indiferent de vremurile în care trăiau acești oameni. Florin Piersic este fratele șarmant al inginerului,un plezirist care scrie versuri de neînțeles pentru ceilalți,care are doar hainele de pe el,care trăiește din vînzarea sticlelor goale și din banii primiți de la "Silică" și care se bucură,sincer,de escapada fratelui mai mare. Mai e și personajul Dorinei Lazăr,o prietenă a familiei Mirea,care încă suspină după marea ei dragoste,pictorul,mai e și vecinul băgăcios,profesorul (Fory Etterle) care supraveghează tot ce iese și intră din casa lui Mirea. Filmul e un continuu flash-back al lui Mirea V. care,pe drumul cu trenul către o ședință importantă unde i se va hotărî soarta,încearcă să înțeleagă cum a ajuns în acea situație inacceptabilă pentru sine și pentru pentru societatea în care trăia. Este,aproape,imposibil de restituit,printr-o cronică,savoarea tristă,aș spune,a acestui mix de realism socialist cu iubire vinovată,pentru că trebuie să o vedeți pe Rodica Mureșan cum intră,îmbrăcată,într-un lac (doar este o lebădă,așa cum tot spune) și pe Octavian Cotescu ieșind din fabrică în pași de balet cu servietă în mînă,pentru că trebuie să îi auziți pe toți acești actori buni și foarte buni declamînd replici inepte în care nu cred. Și asta se vede.
De ce am ales un astfel de film pentru început de an? Poate pentru că aseară am văzut pe DIGI 24 o discuție despre comunism,invitații fiind domnii Gabriel Liiceanu,Andrei Pleșu și Horia Roman-Patapievici,gazda fiind domnul Luca Niculescu. Si pentru că tocmai au trecut 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Da,continuu să spun Revoluție. Și pentru că,încă,mai sînt destui (mult prea "destui") romăni care au nostalgia anilor ante-"89. Și pentru că cei care n-au trăit acei ani trebuie să afle și să știe cum se trăia și cum se vorbea în comunism,trebuie să știe ce înseamnă alterarea gîndirii și vorbirii pînă la sufocare. Și pentru că,finalmente,trebuie să știm de ce și cum să rîdem de asemenea "creații".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu