Plimbări

Bună seara. Observ cu tristețe că au trecut trei săptămîni de la ultima postare. De fapt,am să fac o mică precizare:nu-mi place acest cuvînt,”postare”,e prea tehnico-bloggero-internetico-aseptic,altfel spus,e ca un schelet căruia i s-au smuls nervii,carnea,viața. Pe scurt,am să încerc (sper să și reușesc) să-l elimin din vocabularul acestui blog. Nu-mi e pe...gust. Revenind...
În cele trei săptămîni de la ultima însemnare am fost la Brașov și la Sibiu cu Caravana docuArt, unde am întîlnit oameni curioși și unde m-am plimbat pe străzi frumoase,vesele și îngrijite; am intrat în localuri primitoare și am mîncat bine,mi-am făcut plinul cu prăjiturile celebre și gustoase de la cofetăria La Vatra Ardealului și am mîncat piept de rață picant la Tango,un bistro din Piața Mică sibiană. În București am fost de cîteva ori într-un loc cu mîncare bună și cu dulciuri și mai bune pentru luat acasă,sau,dacă vreți,take away food. Am găsit o brutărie (din sat) de unde puteți lua cea mai bună pîine din București,aș zice. Și unde puteți găsi și prăjituri foarte bune. Și am mai testat cîteva vinuri românești rezonabile. Cum se spune,zile pline.
Între timp,am stat treaz ca să văd decernarea OSCAR-urilor. Care,din păcate,au fost dezamăgitor de previzibile. Vorba prietenului Alin Ludu Dumbravă,în lupta dintre trecut și viitor a cîștigat trecutul. Mare diferență nu ar fi fost dacă Gravity ar fi ieșit învingător (era să zic de pe orbită...),pentru că și ultima creație Alfonso Cuaron este doar etalarea unei coregrafii ultra CGI-izate,fără pic de emoție și cu un final suficient de patetic cît să te întrebi cum a putut acest film,în ansamblul său,să fascineze critica de specialitate pînă la opacitate. Mă rog...Dar,prieteni cinefili și iubitori de rafinamente,am revăzut și filmul pe care l-am considerat (și îl consider și acum) cel mai bun al anului trecut,Only Lovers Left Alive,regizat de inconfundabilui Jim Jarmusch. Pentru că este un film atît de frumos și de adictiv am să revin cu detalii despre această poveste de dragoste eternă. Pînă atunci,vă rog,ba nu,vă implor să mergeți să-l vedeți.
Și descoperirile continuă într-un ritm,deocamdată,revigorant,pentru mine. Spun asta pentru că,deși bucureștean de cîteva generații,nu am o mare afecțiune pentru orașul meu natal. Nu-l iubesc și nu pot să-l iubesc necondiționat și fără rest. În cele mai întinse părți ale lui,nu-mi place. E murdar,sufocant și sufocat,e căpiat,e înfumurat fără motive și rămîne,cu încăpățînare,nedezvoltat. Tocmai din toate motivele astea,la care pot adăuga,fără mari eforturi,zilnicele,inevitabilele și nesfîrșitele piedici care îi epuizează pe bucureșteni,simt un fel de jubilație cînd întîlnesc insule de normalitate și,uneori,de frumusețe.Acum,două nume vă propun: La Chambre și Voila.
Fiecare dintre toate aceste locuri merită cîte o cronică detaliată pentru că oamenii care le-au construit și care ni le oferă merită să fie (re)cunoscuți și merită să le fim recunoscători. E simplu cum putem face asta;trecîndu-le pragul și revenind.
Pînă la cuvinte,vă ofer imagini;într-o,oarecare,neordine. Sper să vă placă.
A bientot,

FlorinB